Târg de frumos de Crăciun, la Casa Eliad
Cea mai iubită și mai așteptată ediție #TârgdeFrumos va fi găzduită de Casa Eliad, o superbă casă boierească de secol al XIX-lea, din București
Știm că erați nerăbdători să aflați unde ne vedem în decembrie, dar să vedeți noi ce nerăbdătoare eram.
Dar gata, secretul poate fi dezvăluit: în decembrie, ne vedem la Casa Eliad din București (Bulevardul Mircea Vodă, nr. 5). Timp de două zile, pe 14 și 15 decembrie, facem frumos-frumos, căci nici nu am putea alftel, într-un asemenea loc de poveste.
În timp ce lumea numără deja zilele până la Crăciun (mai sunt 61, da), noi le numărăm pe cele care mai sunt până la #TârgdeFrumos de Crăciun. Mai sunt 50 de zile, dar bucuria e instalată, lista expozanților e închisă (îi vom anunța pe toți în următoarea ediție a newsletterului), decorul îl avem în minte și pe mood board, am început să punem pe hârtie toate surprizele și detaliile. Mai sunt multe de făcut, asta e sigur, dar măcar știm că emoțiile sunt deja la locul lor.
Ah, și mai avem o veste bună: pentru evenimentele următoare #TârgdeFrumos, partenerul nostru media este life.ro. Acolo veți descoperi multe dintre poveștile întâlnirilor pe care le pregătim.
Vă lăsăm mai jos câteva detalii despre Casa Eliad, locul în care vom organiza Târg de frumos, în parteneriat cu Primăria Generală a Capitalei, prin ArCuB - Centrul Cultural al Municipiului București.
Casa Eliad este una dintre puținele case boierești de secol XIX care mai există în București. Monument istoric de categoria A, clădirea din bulevardul Mircea Vodă 5 a găzduit, de-a lungul timpului, Facultatea de Medicină a Comunității Evreiești, Teatrul Evreiesc de Stat, Casa Raională de Cultură, iar în 1975 a devenit Casa de Cultură a Sectorului 3.
Construită în anul 1789 de către căminarul Ștefan Ogradeanu, clădirea a fost distrusă în timpul marelui incendiu din 1847. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, clădirea a fost reconstruită, în forma în care este acum, de unul dintre cei mai bogați oameni ai vremii, președintele Clubului Hipic Român, Athanasie Eliad.
Impresionanta casă boierească a fost modificată periodic, ultima transformare structurală fiind realizată în perioada 1911-1935.
După o lungă perioadă de timp, Casa Eliad a intrat, în anul 2011, într-un amplu proces de reabilitare și consolidare. Clădirea a reintrat în funcțiune în 2012, la circa 150 de ani de când boierul Athanasie Eliad a reconstruit-o în forma actuală.
Casa Eliad este o bijuterie arhitecturală și un loc în care credem că ne potrivim și noi să facem frumos, și voi să vă simțiți ca acasă, și noi toți împreună să ne bucurăm de povești.
Până în decembrie, însă, mai e ceva, așa că, dacă vă era dor de noi, avem niște propuneri.
Pe 9 noiembrie, Ramona, fata care scrie Cuvinte aurite, vă invită la modelat sârmă pentru rame decor. Puteți să vă anunțați venirea aici, unde găsiți și toate informațiile organizatorice. Locurile sunt limitate.
Oana, lumânăreasa voastră de la Cup & Candle, a pus în agendă câteva workshopuri de turnat lumânări parfumate din ceară de soia. Pe 16 noiembrie au loc două astfel de întâlniri, una pentru adulți și una copil+adult, iar detaliile despre înscriere le găsiți aici.
Fata cu prosecco, Alina, și-a făcut curaj și va începe să facă degustări de vinuri. Vă anunțăm în următorul newsletter când este programată prima dintre ele, dar vă spunem de pe acum că va fi o degustare de vinuri roșii produse în România. Dacă aveți prieteni pe care știți că i-ar tenta o astfel de experiență, dați un click pe butonul de mai jos.
Iar la final, câteva RECOMANDĂRI #deFrumos
#devăzut
Toamna aduce Art Safari Femei (6 septembrie – 15 decembrie). De la Regina Maria, spirit artistic, susținătoare a artiștilor, colecționară, și Cecilia Cuțescu-Storck, prima profesoară de artă din Europa, până la Sibylle Bergemann, una din cele mai importante fotografe contemporane din Germania, și noul val de artiste contemporane – Young Blood 3.0.! Plus o expoziție fără precedent în România: Sâni! Bilete și informații, aici: www.artsafari.ro.
La MINA, în perioada aceasta puteți vedea „Cei mai faimoși pictori clasici români: O călătorie imersivă în arta românească”, un spectacol multimedia ce pune în valoare lucrările celor mai importanți artiști români: Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian și Theodor Aman. Verificați pe paginile oficiale programul show-urilor imersive.
#decitit
O așteptăm cu nerăbdare pe Narine Abgarian la București. Cititorii mici se vor întâlni cu autoarea duminică, 27 octombrie, de la orele 11.30, la lansarea cărții „Bunicul de ciocolată“, publicată la Humanitas Junior, iar oamenii mari, marți, 29 octombrie, de la orele 19.00, la lansarea cărții „Viața e mai dreaptă ca moartea“, publicată la Humanitas Fiction. Ambele evenimente vor avea loc la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Găsiți detalii pe pagina de social media Humanitas Fiction.
Oana a făcut un interviu simpatic cu Diana Popescu, autoarea recent lansatei cărți Viața are abonament pe toate liniile.
Despre cartea ei, Diana spune: E un jurnal în mers. Sau o “cronică de teatru”. Fiindcă acest București în mișcare îți oferă nenumărate reprezentații unice, cu actori anonimi, pe care nu de puține ori mi-aș dori să-i aplaud. Dar, cum așa ceva ar fi ușor nefiresc, în autobuz sau în tramvai, mă mulțumesc să relatez acest festival al tragicomediei, încercând să-i păstrez cât mai mult din nuanțe, din sentimente, din energie și din farmec. Recomand entuziast drumurile cu transportul în comun: nu e cel mai comod, cel mai punctual, cel mai “user friendly”. Dar experiența asta, chiar dacă nu ți-o treci în cont zilnic, cum fac eu, e de neratat.Interviul integral îl puteți citi pe blogul Oanei, iar cartea Dianei o puteți comanda de pe site-ul editurii ZYX.
#deascultat
Ediția din acest an a Festivalului SoNoRo, inspirată de tema Ex libris, va avea loc între 1 și 17 noiembrie 2024, în București și Cluj-Napoca. Ediția a XIX-a SoNoRo înseamnă 21 de concerte, două întâlniri SoNoRo Talks – Ex libris, 40 de artiști cu renume internațional. Abonamentele se găsesc aici, iar pentru a fi la curent cu toate informațiile, puteți urmări pagina oficială de Facebook.
#desimțit
Până pe 27 octombrie mai puteți merge la expoziția „Eroi Necunoscuți ai Abandonului”. Proiectul sondează istoriile unor oameni obișnuiți, care în contextul neobișnuit și dramatic al orfelinatelor României din anii '90 au ales calea cea lungă și istovitoare a eroismului. Expoziția este o inițiativă marca Muzeul Abandonului poate fi vizitată, cu acces gratuit, până duminică, între orele 12:00 – 20:00, la ArCuB - Hanul Gabroveni, Sala Bolților.
#dedescoperit
Festivalul PeriFEERIC 2024: „Descoperă orașul ascuns” se desfășoară la București între 1 și 3 noiembrie. Orașul devine scena unui festival unic – PeriFEERIC, care vă invită să redescoperiți Capitala într-o lumină nouă și creativă. Timp de trei zile, veți putea explora Bucureștiul prin intermediul unei serii de evenimente artistice, muzicale și teatrale, desfășurate în cele mai neașteptate locuri din oraș. Unul dintre locuri este chiar Casa Eliad.
Accesul este liber în limita locurilor disponibile. Programul poate fi găsit aici. Festivalul este organizat de Primăria Capitalei și ARCUB.Vă mulțumim că faceți parte din comunitatea #TârgdeFrumos. Dacă vreți, puteți să ne ajutaţi să ajungem la cât mai multă lume, spunându-le prietenilor despre noi.